Gabriel MANȚĂ

Mă întreb care o fi planul de afaceri al celor de la Look TV, pe ce s-au bazat ei când au achiziţionat drepturile de televizare pentru campionatul intern de fotbal în următorul cincinal.

Mie, unuia, vă mărturisesc că nu mi s-ar fi clintit nici un muşchi pe faţă dacă mi s-ar fi spus că nimeni nu va transmite meciurile cu pricina în sezonul 2014-2015. N-aş da nici 5 lei în plus dacă operatorul meu de cablu mi i-ar solicita. Iar vina principală nu e a băieţilor ăstora care bat mingea, ei au fost mânaţi ca oile spre nicăieri.

În România n-a existat prototipul adevăratului investitor în fotbal, cel care, din preaplinul iscusinţei sale de a face bani din alte îndeletniciri, să-şi ofere satisfacţia unei izbânzi sportive. Poate că a investi în plăcerea jocului sună prea idealist, dar măcar să accepte faptul că înfrângerea face parte din joc. În fotbalul nostru nu eşti patron dacă nu acaparezi media. Să te ştie lumea, să te extragi din cercul strâmt al mediului de afaceri pentru a plonja într-un soi de monden pe care neinstruiţii îl confundă cu conştiinţa publică. Şi s-a văzut că ăştia care aruncau cu bani în fotbalişti ca în lăutari nu au făcut bani exploatându-şi inteligenţa. Pe adevăraţii oameni de afaceri, ăia dedicaţi, nu-i ştie aproape nimeni. Categoria „îl avem la telefon pe finanţatorul echipei cutare” a avut o excepţie, dar una extremă: Bucşaru. Ăsta a fost ceva aparte, l-aş asemui unuia cu mentalitatea unui stăpân de sclavi, care tratează oamenii ca pe mijloace de producţie. După ceva timp a apărut şi unul ca Adamescu, genul năpârcă. Dar despre unul ca Mititelu ce-ai putea să spui? A ajuns folclor cu petiţiile şi recursurile lui, timp în care marea lui iubire alb-albastră nu mai există nici în scripte. Să dai cu tunul şi nu găseşti un investitor stimabil din toate punctele de vedere. Unul care să-şi fi construit averea licit şi să întoarcă discret nişte bani către comunitatea de suporteri. Dimpotrivă, mulţi pseudo-investitori o vor apuca pe drumul bătătorit de alde Becali, Borcea, Copos şi alţii dinaintea lor, gen Dinel Staicu sau Penescu. Şi alţii, mai discreţi, au bubele lor de care aflăm brusc la vreun buletin de ştiri.

Oricum, ce folos să te ştii curat pe partea financiară dacă suferi de mania persecuţiei şi vezi peste tot comploturi, drept pentru care arunci cu rahat în ventilator?! Nu v-aţi înşelat dacă v-aţi gândit la Porumboiu... Dar cine putea să ţină toată această castă în frâu? Şmenarul şmenarilor, Dragomir Dumitru „Corleone”.

Acum, că i se apropie şi lui funia de par, ar putea fi sfârşitul unei epoci.