Gabriel MANȚĂ

Fără a-l simpatiza din cale afară pe Reghecampf, ba chiar dimpotrivă, trebuie să spun apăsat că felul în care joacă acum Steaua i se datorează total. Prea repede se uită prestaţiile din vremea lui Cârţu sau a lui Stoichiţă. Pe atunci chiar că Steaua presta antifotbal şi nu numai că nici nu visa la optimi europene, dar o lua pe coajă în campionat de la te miri cine. Ilie Stan n-a venit cu cine ştie ce tactică măreaţă, dar măcar nu a mai ţinut jucătorii cu fundul în poartă. Pentru ca acum, cu Reghe, Steaua să nu mai aibă adversar prin preajmă, iar prin Europa să le bată pe Ajax şi pe Chelsea. Când am auzit reproşuri de la strategii neamului cum că trebuia să joace antifotbal în repriza a doua pentru a se califica, am simţit o revoltă care nu era deloc de catifea. Să nu uităm că golul lui Chiricheş n-a fost rodul antifotbalului, ci al efortului de a te duce peste adversar, de a-l înghesui în propriul careu, de a presa atât de vehement încât să obţii trei cornere într-un singur minut!

Nici Reghecampf n-a fost tocmai cuşer când a reproşat unui jucător că la primul gol n-a ţinut stângul lui Mata. Asta-i tot, aşa simplu e?! Atât trebuia să se ştie, că Mata are stângul (şi că n-are cratimă, ca să nu se interpreteze ca înjurătură sms-urile de genul „am io grija de mata!”). Mă întreb de ce proştii ăia din Spania îi permit lui Messi să dea gol „enşpe” etape la rând? Ei nu ştiu că trebuie să-i ţină stângul?! Şi Râpă, săracul, a picat la mijloc pentru că a provocat lovitura liberă din care avea să marcheze Terry. Nu-l avea adversar direct decât pe Eden Hazard... Dacă nu-l faulta şi apuca belgianul să centreze, exact asta i s-ar fi reproşat, că nu l-a faultat! Iar lovitura de cap a lui Terry a avut şi doza ei de noroc, ieşind poate mai bine ca la antrenament. Sigur că fotbalul nu-i matematică, să aduni cât scrie în contracte şi să câştige ăia care au mai mult, uneori fotbalul mai aduce şi cu şeptica, asul sau decarul sunt tăiaţi de şeptar. La final a semănat chiar cu Păcălici, când puşcăriabilul de pe banca Stelei s-a ridicat şi s-a dus, înaintea antrenorului său, să dea mâna cu antrenorul advers. Gurile rele spun că i-a propus lui Benitez un schimb de tricouri şi că s-ar fi ales cu unul ca al lui Torres, „no face, no name, no number”! Ei, lasă că de număr s-ar putea să facă rost...