Gabriel MANȚĂ

La cald, la câteva ore după adjudecarea Supercupei Spaniei de către Barcelona, tot de ea!, două formulări cu iz de verdict sunt puse serios în discuţie. Aşa-zisele verdicte le-am citit prin editoriale, le-am citit şi pe bloguri în duelul suporterilor atotştiutori. Primul: Echipele antrenate de Mourinho ucid spectacolul. Este o idee cu acoperire mai largă, la ea au aderat nu numai suporterii Barcelonei, ci şi cei de care nu-l suferă pe Mourinho, destul de mulţi pretutindeni, ştiindu-se doar că portughezul se pricepe de minune să-şi atragă antipatii. Ei bine, dacă sezonul trecut această părere era acoperită de fapte, iată ce a reuşit portughezul după un an de muncă, practic cu aceeaşi jucători. La meciul tur Realul a scăpat printre degete o echipă catalană în versiune light, iar pe Camp Nou a ameninţat cu prelungirile. Totul în sunet de goluri şi de joc ofensiv. Dacă ne întoarcem la perioada Inter, poate fi credibilă afirmaţia că meciul tur cu Barcelona, acea răsturnare de scor de la 0-1 la 3-1, a fost reuşită fără a recurge la ofensivă?! Mourinho închide jocul doar când nu are altă şansă, aşa cum s-a întâmplat la acel retur. Este o excepţie, nicidecum o regulă. Dacă ne întoarcem şi mai în spate, la perioada londoneză, îmi aduc aminte de nişte duble cu Liverpool-ul lui Benitez, în care cormoranii au eliminat o Chelsea mai pozitivă în joc. Dacă vă amintiţi, era atunci când, frustrat fiind, Mourinho îl acuza pe Benitez că a creat o echipă de tip cupă!

Al doilea „verdict”: Messi n-ar exista fără Xavi şi Iniesta. Haida-de! Cel mai bun răspuns este o întrebare: ce-ar fi fost, nu doar Xavi şi Iniesta, ci toată Barcelona fără Messi? Păi joi noapte, fără Messi, trofeul s-ar fi dus la Madrid. Am văzut iarăşi o pasă filtrantă de maestru, dată de la un metru în terenul advers, cu 4 adversari aflaţi cu faţa la joc,  şi aşezată pe tipsie pentru Iniesta. Sunt curios când îi va ieşi lui CR7 aşa ceva. Iar la golurile marcate n-a fost doar la capătul firului, ci el i-a pasat lui Pique în careu, el a reprimit şi a lăsat pe drum doi adversari (Cristiano Ronaldo a vrut să-i bage alunecare, dar a sfârşit alunecând pe genunchi, cu picioarele sub el!), apoi tot el a deschis jocul în dreapta lui Adriano şi apoi s-a dus la finalizare în careu, şi ce finalizare! Cei care-i minimalizează meritele lui Messi, căci a-l contesta mi se pare dovadă de altceva, aduc naţionala Argentinei ca argument suprem. Dar şi acesta poate fi demontat foarte simplu. Cu băieţii ăia face cinci antrenamente din an în Paşte. Combinaţiile ies mai mult din improvizaţie, iar Messi nu poate lua fiecare meci pe cont propriu. Ce poate face în condiţiile astea? Se aşează el la butoane şi le dă pase ălorlalţi. Aşa a ajuns să fie mai mult coautor la naţională. Poate când va avea şi Argentina un selecţioner ca lumea se vor mai schimba lucrurile.