Lucian AVRAMESCU

M-a sunat, de cu zori, directorul şi patronul Editurii CD Press, care tipăreşte, între altele, o bună parte din manualele şcolare. Îl cheamă Costin Diaconescu (şi-a donat iniţialele editurii care-i aparţine!) şi e un vechi prieten şi confrate de presă. Te rog, zice, să fii de acord să-ţi utilizez o poezie – şi mi-a recitat-o aproape – în manualul clasei a III-a. Te avertizez că n-am bani! Am râs! Tu, care ştii, i-am zis, câţi m-au jefuit, utilizându-mi creaţia fără să-mi pomenească măcar numele, vorbeşti de bani! Ia ce vrei! Chiar mă bucur, mai ales că-i o poezie din volumul pe care-l prepar cu fiica mea cea mică, Ana Luciana, aflată în clasa întâi. Da, zice, dar trebuie să iscăleşti! Iscălesc, am zis, şi te felicit pentru că îi mai întrebi şi pe autori dacă sunt de acord. În general se practică un jaf, ca de păduri, şi e ultimul lucru care le-ar trece prin cap utilizatorilor. Auzi, să-l întrebi pe autor!

Tăifăsuind noi, Costin îmi relatează câteva precedente ale dialogului. Am discutat, înainte de a te suna, cu doamna Ana Blandiana, care a fost de acord să-i utilizez o poezie. A fost, aşa cum o ştii, extrem de amabilă. Da, Doina, aşa o chema înainte, e generoasă. Apoi l-am căutat pe domnul Voiculescu, pentru o poezie a lui Tudor Arghezi. A fost complicat. De ce, zic, n-aţi putut vorbi, fiind în detenţie? Dar ce legătură are el cu moştenirea literară a lui Tudor Arghezi? Nu, râde editorul, nu e vorba de Dan Voiculescu, ci de nepotul lui Vasile Voiculescu! Aaa! Scriitorul, poetul, vecinul meu nemuritor de peste deal, din Pârscovul Buzăului, cel cu fantasticul Zahei orbul? Exact! Păi ce legătură are nepotul scriitorului Vasile Voiculescu, clasic intrat în manuale, cu şi mai clasicul Tudor Arghezi? Costin n-a ştiut să-mi explice. ”Moştenitorul” i-a cerut 1.000 de euro sau de dolari pentru a introduce poezia în manual. N-am aceşti bani, cu toate că merită, a  spus editorul. Din păcate, la noi, cu această sumă plăteşti patru, cinci autori. După o discuţie în care editorul  i-a explicat moştenitorului lui Arghezi că, ţinând astfel la preţ, îl scoate pe marele poet şi publicist din manuale, i-a zis ia, dar să fie numai o poezie. Îi mulţumesc!- a zis Costin şi transmit şi eu mai departe mulţumirea, gândindu-mă la Luciana, care se va împiedica frumos de Arghezi în manualul ei şcolar.

Mă rog. La  noi, oricum, creaţia se dă la talciocul literar pe de-a moaca. Ce m-a şocat a fost să aflu, nu ştiam, că Baruţu, băiatul lui Arghezi, a murit undeva, într-o ţară europeană, Elveţia cred, şi a fost adus sau urmează să fie adus în România, unde va fi înmormântat din nou şi definitiv. N-are urmaşi, urmaşul băiat al gigantului zămislitor al cuvintelor potrivite. Mitzura Arghezi, fiica, actriţă modestă la Naţional, vârâtă în politică de Vadim Tudor, ceea ce i-a  dat o oarecare suprafaţă de exprimare, e, azi, aproape senilă. Nici ea n-are urmaşi. Tudor Arghezi a fost şi rămâne un titan. Mai puţin frumos, fără fruntea înaltă a lui Eminescu, negustorul de cireşe din Mărţişor (îşi vindea la poartă, într-o perioadă în care n-a dus-o strălucit, cireşele din grădină, la kil), n-are o generaţie a doua de urmaşi. Se stinge Tudor Arghezi? Nu. M-aş fi bucurat să-i aflu însă un nepot de sânge, jucându-se cu noi în interviuri prin bătătura din ce în ce mai săracă a Terrei.  N-a fost să fie!