Lucian AVRAMESCU

Scriam, la câteva zile de la tragedia din Apuseni, textul de mai jos. Nu știu dacă-i o poezie. E o jelanie și un îndemn/întrebare către noi înșine. Oceanul înghețat al României/ S-o dezgheța, prin moartea ta, vreun pic?- mă adresam eu umbrei cu chip de lacrimă care purtase numele Aura Ion, studentă la medicină. Iată că azi decontul nu numai că n-a venit, nimeni nu-i vinovat, dar un general care, prin aparatul lui, mă găsește pe mine oriunde, ținându-se electronic de unda telefonului la care vorbesc, iar pe ei nu i-a găsit ore în șir, a fost chiar medaliat de președintele României pentru merite care mie îmi scapă. La Siutghiol, care e o baltă lângă Mamaia, nu e nici Marea Neagră și nici Oceanul Atlantic, câteva voci cer de la doi pași de mal sprijin, ”veniți că înghețăm”, și sprijinul nu vine, iar când vine e deja prea târziu, căci ”morți sunt cei muriți”. Sunt accidente mereu. Sunt accidente în toată lumea. Așa e. Anul meu cel nou, 2014, a început, însă, în ianuarie,  cu moartea unor salvatori și se încheie, în decembrie, închizând un cerc tragic, cu moartea altor salvatori. Cine ne mai salvează, când salvatorii nu pot fi salvați? Cine apără viața salvatorilor care cer salvări și salvările nu vin, iar când vin, vin degeaba?

Suntem țara în care salvatorii nu mai vin, fiindcă ei înșiși așteaptă o salvare. Suntem țara fără de noroc. Ce-i urgent se petrece lent, adresele sunt indescifrabile, căutătorii din Apuseni căutau, orientați bezmetic, la zece kilometri mai încolo, iar la Mamaia, în băltoaca aceea cu temperatura apei de aproape zero grade, bărcile erau fără vâsle, iar vâslașii fără busolă, căutând la doi kilometri mai la deal de locul unde colegii lor mureau. Cine-i vinovat, fiindcă până la urmă trebuie să pui și o astfel de întrebare, dureroasă ca un sfredel de elice înfipt în rană? Arafat, Ponta, Băsescu, șeful bărcilor din Constanța sau avioanele noastre care zboară, ca și elicopterele, cu aripile boante? Toți întrebații sunt nervoși. Tuturor politicienilor le sare țandăra. Iute, mult mai iute decât se deplasează salvările care la noi nu pot salva salvatori. Drept pentru care consider că eu, eu sunt vinovatul. Eu, capul de locuitor. Tu, cel care mă citești, ești vinovatul. Noi suntem vinovați, cei care murim fără să mai apucăm să ne enervăm.

Suntem țara care cere ajutor să-i fie salvați salvatorii. Ce să mai facem noi, ceilalți, condamnați la nesalvare? Ne mor salvatorii. La început de an și, ca un blestem, încheind rotund un ciclu cu mii de accidente obișnuite, în care murim banal banalii de noi, sucombă iar salvatorii. În decembrie. Intrăm în sărbători cu un nou raport de unicitate.

Scriam, în ianuarie,  textul de mai jos. Îl public iar. Era dedicat unei fete care-a murit, uitată de țara în care a crezut,  înghețată în zăpezile din Apuseni. Cât mi-aș fi dorit ca acest text să nu mai fie actual. (16 decembrie 2014)

Adio, Aura Ion

Trăia înaripări  și-avea candoare

era, spuneau colegii, o copilă

ce nu-ncerca blazări, iubea bolnavii

era, prin tot, blând sinomim  la  milă.

Credea că lumea-i bună, și că ea

spori-va a corolei ei splendoare

că poate face bine ajungând

nu numai mare, ci și doctor mare.

Iubea probabil cerul, poezia

iubea poate și-un neștiut băiat

din toate s-a ales postum cu lauri

înger răpus, cu plânsul înghețat.

O, blestemată țară ce-ți ucizi

cu sânge rece, de călău, copiii

ți-ai pus în frunte, fără inimi, monștri

azi, toți netoții-s fala României

Cine va deconta această moarte

în lumea mea ce pute-a furt și bani

în care-analfabeții-s generali

și ne conduc bețivi, pungași, golani?

Cerem bilanțul unei tragedii

cerem bilanțul unei neputințe

și iar suntem îmbrobodiți și iarăși

doar noi avem accesul la căințe.

Iartă-mă astăzi fiica mea din munți

îți iartă tații toți, că n-au cuvânt

și mamele ce nu știu altceva

decât un fel de-a te căina plângând. 

N-am fost în stare să te apărăm

n-a fost în stare nimeni de nimic

oceanul înghețat al României

s-o dezgheța, prin moartea ta, vreun pic?

Adio, fiica munților, adio

sicriul tău n-a fost un  avion

indiferența noastră te-a ucis

adio fiică, Aura Ion.

26 ianuarie 2014, Sângeru