Alina MUNGIU-PIPPIDI

Pensionarii care s-au bucurat de mărirea guvernului Tăriceanu nu vor mai avea din ce primi pensiile în anul 2009, dat fiind că bugetului de asigurări sociale îi vor lipsi circa două miliarde de euro. De unde ne vom cârpi, nu se ştie, dat fiind că şi la apărare suntem pe negru, având deja datorii la NATO, unde venim cu idei fanteziste de scuturi antirachetă, dar cu un buget negociat de pe când eram în recesiune şi cerşeam securitate la drumul mare. Sper ca 2009 să nu fie al doilea an în care plătim la bugetul UE mai mult decât suntem în stare să atragem, ca în 2008, sau banii noştri de infrastructură riscă să fie realocaţi pe undeva. După asemenea fapte trebuie să îi judecăm pe cei care ne conduc, nu după steaguri şi maşini cu fanion. Nu (mai) suntem în Coreea de Nord, unde în loc de orez oamenii sunt hrăniţi cu parade militare.

La Bucureşti, NATO şi-a arătat limitele putinţei, însă mai mult ca noi, organizatorii, care de bine, de rău, am mai adunat nişte câini, am controlat câţiva anarhişti şi am pus ceva iarbă în centru, e drept că doar pe partea dinspre carosabil. Punctul slab al alianţei, mecanismul de decizie politică prin consens, a făcut ca ţara la care era cea mai nevoie de stabilizare, Macedonia, să nu primească invitaţia de aderare. Iar noi, care suntem marii promotori ai stabilităţii în Balcani, care am făcut gură cu Kosovo de ziceai că explodează atunci butoiul cu pulbere, nu am reuşit să facem nimic. Traian Băsescu a declarat chiar în cuvântul său de încheiere că „Grecia şi-a exercitat, pe bună dreptate, dreptul de veto”, declaraţie cu totul inexplicabilă şi pe care, dacă ar fi fost o scăpare, bănuiesc că ar fi corectat-o competentul staff cotrocenist pe sit. Pentru că ceea ce a făcut Grecia nu e deloc „pe bună dreptate”, e o meschinărie jalnică, cum adesea a făcut Grecia şi la UE, apropos de Cipru şi alte subiecte, arătând că organizaţiile noastre internaţionale din ce în ce mai mari devin complet impotente, ostaticele unor ţări cu contribuţie la minim dar egoism la maxim, şi care folosesc aranjamentele noastre postmoderne pentru a-şi promova atitudinile lor de secol nouăsprezece.

Ştirea cu Macedonia e cea mai proastă. A doua ştire proastă, deşi aşteptată, este că alianţa nu va reuşi să acopere nici pe departe la necesităţile din Afganistan, lăsându-i pe comandaţii NATO expuşi la maximum. Batalionul lui Sarkozy, deşi binevenit, putea fi oferit şi fără summit. Pe lângă aceste două ştiri, faptul că Georgia şi Ucraina nu au fost invitate să intre într-un nou program de dus cu vorba nu mai e aşa de important. Desigur, e o lovitură pentru liderii acestor ţări, dar să nu ne repezim să îi criticăm pe europeni. Americanii, adică Bush, promit lucruri pe care nu le pot da. Industria militară ucraineană e strâns legată de cea rusească, într-o parte se fac Kalaşnikovurile şi în cealaltă gloanţele, ca să zic aşa. E greu, ca atare, să impunem Rusiei să-şi restructureze industria că aşa vrem noi, şi să luăm în NATO o ţară în care jumătate din cetăţeni sunt contra. Oare prima dată când ruşii taie gazul la aceste ţări am putea face mai mult pentru ei ca anul trecut, doar pentru că am avea un articol de tratat care ne obligă? Crede cineva că vom începe un nou război mondial pentru Oseţia de Sud? Şi atunci, de ce să ne luăm obligaţii pe care nu le putem ţine? Dar acestea fiind spuse, declaraţiile de la summit au fost prea de tot penibile. Condy, spunându-le bieţilor oameni că uşile NATO le sunt deschise taman după ce fuseseră anunţaţi că nu au şanse! Dna Ferrero-Waldner, comisar european, care a spus ucrainenilor că „ porţile nu sunt nici deschise, nici închise”. Radio Erevan, nu altceva! Eu cred că nu există porţi deloc, dacă eşti prost plasat, asta e lecţia.

Cu scuturile antirachetă am mari rezerve. Numai cine nu a citit, ca orice student cuminte la politici publice, bugetele de apărare ale statelor membre în evoluţia lor din ultimii ani poate să creadă în asemenea ficţiuni din banii comuni. Sau poate credem că vor plăti americanii şi al doilea scut? Uite, nu cred, nici măcar dacă va câştiga McCain. Astea sunt pur şi simplu prostii retorice, care nu rezistă la o minimă analiză bugetară. Dacă ne e aşa de frică de inexistentele rachete iraniene, hai să ne retragem discret din Irak şi gata.

Lista noastră de succese, sintetizată de diplomaţia noastră în obişnuitul stil, cum ar fi că diverse expresii de lemn scrise de noi au intrat ca atare în comunicatul final, se reduce la succesul social al preşedintelui nostru, care a sfârşit la masă cu toţi cei mari. Singurul nostru obiectiv concret, deşi colateral, ridicarea vizelor americane, după alte ţări central europene care nu sunt în Irak sau Afganistan, a eşuat. Vladimir Putin ne-a arătat iarăşi că e cel mai tare. Summitul a trecut, hai să ne întoarcem aşadar la treburi mai lucrative decât războiul stelelor.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului După NATO.

Comentarii