Arte şi meserii - Cu talent, prin fibra lemnului

Printre atâtea şi atâtea personalităţi de renume, frumoasa noastră Bucovină se poate mândri şi cu sculptorul în lemn Ioan H. Sârghie.

Ionică, aşa cum i se spunea în familie, s-a născut la 8 martie 1899 în satul Pârteşti de Jos, din apropierea comunei Cacica, districtul Suceava, într-o familie de oameni cu carte, tatăl funcţionând ca secretar la primăria din comuna Ilişeşti, iar mama fiind învăţătoare suplinitoare.

Fire blândă şi tăcută, Ionică şi-a petrecut copilăria în comuna natală, unde a urmat cinci clase la Şcoala primară ”Simion Florea Marian”. Primele două clase de liceu le-a făcut la Liceul “Ştefan  cel Mare” din Suceava, după care s-a transferat la Liceul “Aron Pumnul” din Cernăuţi.

Atras de tainele lemnului

Încă din anii copilăriei, când era trimis cu vitele la păscut, a fost atras de tainele lemnului, încrustând pe scoarţe verzi de copac diferite modele, iar mai târziu cioplind în fibra lemnului însemne de arme, săbii, cruci şi troiţe.

Intuindu-i talentul, tatăl i-a recomandat ca după terminarea liceului să se prezinte la examenul de admitere la Şcoala de arte şi meserii din Bucureşti, specialitatea “Sculptură în lemn”.

Din cei 73 de candidaţi, Ionică a fost primul pe lista celor admişi şi a urmat şcoala ca bursier, iar în cei patru ani de studiu şi-a impresionat profesorii prin talent, râvnă şi măiestrie.

Dintre lucrările realizate în cel de al doilea an de studiu, adică atunci când s-a trecut de la cunoştinţele teoretice la cele practice, se pot enumera fructe diferite, flori (pe mobilă), o pară cu mai multe frunze (în lemn de tei) şi o frunză de acrit (în lemn de stejar), două ramuri de trandafir cu boboci, flori şi frunze (în lemn de paltin şi nuc).

În al treilea şi al patrulea an a realizat două capete de copil, unul din lemn de frasin şi celălalt din stejar; lucrări în stil baroc, românesc, florentin, egiptean, roman şi renascentist; lucrarea de o rară frumuseţe “Balaurul în mişcare”, iar ca lucrare de diplomă a pregătit impresionanta lucrare „Jilţul lui Petru Rareş”.

În toate vacanţele de vară a colindat codrii Rarăului, Giumalăului, Stânişoarei sau pădurile seculare ale Slătioarei în căutare de forme ciudate de rădăcini şi crengi, esenţe de conifere sau foioase cu fibră pretabilă prelucrării cu dalta.

Album cu motive naţionale pentru sculptură

Făcându-se cunoscut în lumea artistică prin lucrările prezentate în diferite vernisaje sau expoziţii, după terminarea şcolii i s-a recomandat ca practica să o facă la renumita Fabrică de mobilă fină „Portois Fix” din Viena.

Datorită unor circumstanţe norocoase, Ionică a reuşit şi de data aceasta: Titus Gorcea, nepotul tatălui său, servea ca ofiţer în Garda Imperială. Acesta l-a primit cu deosebită căldură, ajutându-l cu toate cele necesare pentru cei trei ani de practică, chiar înlesnindu-i înscrierea la Academia de Belle-Arte din Viena.

Cei trei ani petrecuţi în capitala Austriei au fost presăraţi de mari satisfacţii morale, spirituale şi materiale. Talentul şi râvna i-au permis să-şi câştige existenţa, iar ca recompensă a fost primit ca membru al Asociaţiei de Sculptori în Lemn din Viena.

Reîntors în ţară cu calificativul “Excelent”, a fost angajat ca desenator la Firma „Haug” din Bucureşti. Având în vedere faptul că sculptura devenise o pasiune, după orele de program la firmă lucra la atelierul de mobilă a lui Constantin Dumitriu, ce se afla în imediata apropiere a locuinţei sale, unde sculpta diferite ornamente pentru mobilă de lux.

În anul 1916 s-a înrolat ca voluntar în contigentul Românilor Bucovineni din Bucureşti, pentru a participa la luptele pentru întregirea neamului.

După terminarea războiului s-a reîntors alături de întreaga familie în comuna natală Ilişeşti, unde şi-a întemeiat o gospodărie trainică, fiindcă cea veche fusese distrusă în război, şi şi-a amenajat un mic atelier de sculptură în care a creat, printre numeroase piese, un extraordinar policandru din lemn de paltin, ce se află şi astăzi în primăria din oraşul Gura Humorului.

Tot aici a tipărit şi un ,,Album cu motive naţionale pentru sculptură”.

În zilele de sărbătoare îşi aduna amintirile vorbind cu multă dragoste şi recunoştinţă cu intelectualii comunei, dar şi cu cunoscuţii mai apropiaţi, despre foştii săi profesori şi protectori care i-au croit drumul spre artă, printre care prof. Ştefan Ionescu Valbudea, Hanibal Hologiu, Stelian Malcoci Petrescu, Ion Sterian ş.a., care, pe lângă obligaţiile pedagogice, i-au oferit posibilitatea de al cunoaşte îndeaproape pe badea Cârţan Gheorghe, care în acea perioadă transporta cu desaga cărţi româneşti peste Carpaţi, în Ardeal, şi pe renumitul aviator Aurel Vlaicu, care îşi construia avionul în atelierul şcolii de meserii.

Director de şcoală şi profesor de sculptură în lemn

După scurt timp, lui Ioan H. Sârghie i s-a oferit catedra de profesor de sculptură în lemn la Şcoala de Arte şi Meserii din Timişoara şi postul de director la Şcoala de ucenici, profil lemn, din aceeaşi localitate.

Bănăţenii, oameni respectuoşi şi cu bun-simţ, i-au oferit tânărului bucovinean o primire pe măsură, înconjurându-l cu foarte multă atenţie.

Atunci când s-a pus problema de a fi transferat la Şcoala de Arte şi Meserii din Vijniţa, elevi şi părinţi au făcut numeroase demersuri la minister cu rugămintea de a fi lăsat în continuare la Timişoara. Având în vedere că şcoala din Vijniţa rămăsese fără director, a fost nevoit să plece pentru a ocupa acest post. Astfel, începând cu data de 1 aprilie 1926, Ioan H. Sârghie a fost transferat la această şcoală ca director şi profesor de sculptură în lemn, unde a stat timp de opt ani.

Aici a cunoscut-o pe învățătoarea Iulia Avramova, din Chişinău, cu care s-a şi căsătorit. După aproape doi ani s-a născut primul copil, fetiţa Dorina, iar după trei ani băiatul Dorin, care i-a moştenit în totalitate talentul de artist.

Dorul de locurile natale l-a determinat ca în anul 1934 să ceară să fie transferat la Şcoala de Arte şi Meserii din Câmpulung Moldovenesc, unde a fost numit ca profesor de sculptură în lemn.

La Câmpulung şi-a organizat în locuinţa proprie un micro-muzeu cu o parte din lucrările sale, îmbogăţindu-l mereu cu altele noi, iar peste 70 de lucrări valoroase au fost donate Muzeului Lemnului din localitate.

Prima grijă ce a avut-o, atunci când a ajuns directorul şcolii din Câmpulung, a fost cea de a-l transfera de la Vijniţa pe ilustrul profesor de instrumente muzicale Roman Boiciuc, un bun cunoscător al lemnului de rezonanţă, în special, şi a fibrei lemnului, în general.

În anul 1949, după pensionarea marelui artist, Roman Boiciuc a fost transferat ca şef de secţie construcţii instrumente muzicale la fabrica de profil din Reghin. Prin întreaga sa activitate de constructor de instrumente muzicale, Roman Boiciuc a fost cunoscut şi apreciat pe toate meridianele globului.

Întreaga viaţă şi-a dedicat-o artei şi dorinţei de a lăsa ceva pentru generaţiile viitoare    

În perioada cât a fost director al şcolii din Câmpulung, Ioan H. Sîrghie a perfecţionat o serie de proiecte ca: poarta din stejar în stil bucovinean a şcolii, o monumentală troiţă, a reînfiinţat Muzeul etnografic şi a realizat o serie de lucrări de mare fineţe, achiziţionate de inimoşi colecţionari din ţară şi străinătate. Ioan H. Sârghie s-a stins din viaţă pe 27 decembrie 1971.

Toţi acei ce l-au cunoscut pe artist, cât şi acei ce îi vizionează arta au sentimentul că, prin stăruinţa de a da fibrei lemnului o viaţă adevărată, prin expresivitatea unor chipuri care au existat şi mai există în legenda acestor locuri strămoşeşti, şi-a dedicat întreaga sa viaţă artei şi dorinţei de a lăsa ceva pentru generaţiile viitoare.    

Lucru care este consemnat pe deplin în registrele de impresii de la Muzeul Lemnului din Câmpulung Moldovenesc.

George TIMU