Fundaţiile vechii biserici din Volovăţ, afectate de inundaţii

Situl care conservă fundaţiile vechii biserici din Volovăţ (care au fost datate ca fiind de la sfârşitul sec. al XIV-lea), fundaţii care se află la circa 70 de metri distanţă de ctitoria ştefaniană cu hramul Înălţarea Sfintei Cruci, a avut de suferit ca urmare a inundaţiilor din această vară.

Într-un „Raport privind starea de conservare a monumentelor istorice afectate de evenimentele meteorologice din iunie - iulie 2010”, întocmit de Paula Vartolomei, specialist restaurare pictură murală, şi Gelu Ţiculeanu, expert restaurare lemn, din cadrul Complexului Muzeal Bucovina, înaintat de instituţia muzeală Consiliului Judeţean Suceava, raport care prezintă o serie de constatări referitoare la infiltraţiile de apă care s-au produs la câteva monumente de patrimoniu (bisericile de la Pătrăuţi, Arbore, Volovăţ şi mănăstirile Dragomirna şi Suceviţa) se semnalează şi faptul că situl arheologic al vechii biserici din Volovăţ a fost afectat de inundaţii.

„Acoperişul de draniţă care acoperă ruinele a fost în mare parte distrus”

Aşa cum se consemnează în raport, „acoperişul de draniţă care acoperă ruinele a fost în mare parte distrus” şi, fără acest acoperământ „cu rol funcţional de protecţie”, accelerarea degradării sitului este iminentă.

Lucrările de decopertare ale traseului fundaţiilor vechii biserici din Volovăţ au fost făcute în toamna anului 2004 şi, aşa cum subliniază arheologul Florin Hău într-un text cu privire la „Unele observaţii referitoare la arheologia şi starea de conservare a bisericii vechi de la Volovăţ, jud. Suceava” (text care prezintă date planimetrice, cronologice şi propuneri vizând punerea în valoare a monumentului), lucrările au avut ca scop „identificarea poziţiei exacte a monumentului în cadrul parcelei de teren în care acesta a fost pentru prima dată descoperit cu ocazia cercetărilor efectuate de Alexandru Artimon, în perioada 1969 - 1973” şi reconstituirea parţială, în baza unui proiect de restaurare, „a traseului previzibil al elevaţiei în plan a monumentului, până la o cotă pozitivă de circa 0,8 - 1,0 m”.

Inundarea sitului şi deteriorarea acoperământului care proteja fundaţiile

După decopertarea fundaţiilor şi după efectuarea măsurătorilor în baza cărora s-a întocmit planul întregului sit, s-au luat o serie de măsuri de protecţie menite să conserve fundaţiile monumentului până la data reluării lucrărilor. Măsurile de protecţie au constat iniţial în acoperirea fundaţiilor cu snopi uscaţi de porumb, peste care s-a aşternut folie de material plastic.

O „izolaţie” aplicată şi în alte cazuri asemănătoare, care „elimina vulnerabilitatea fundaţiilor la procesele de îngheţ - dezgheţ care puteau determina dislocări din masa zidăriei păstrate”.

Ulterior, fundaţiile de piatră au fost protejate cu fragmentele unui acoperiş de şindrilă provenind de la o casă din sat. Ploile puternice din această vară au dus însă la inundarea sitului şi la deteriorarea acoperământului care proteja fundaţiile acestui emblematic monument istoric, care precede lăcaşul de cult construit în anul 1502 de voievodul Ştefan cel Mare.