Mircea Radu IACOBAN

La ceasul numirii prim-ministrului Boc se mai vehicula un nume: Călin Georgescu. N-a fost să fie și, cu întârziere, înțelegem de ce: pe Georgescu îl paște acuza de naționalism. Pe care n-aș crede că-și propune s-o refuze, câtă vreme, împreună cu Dan Puric, Pavel Chirilă și Ovidiu Hurduzeu, a înființat o „Mișcare” din Manifestul căreia cităm: „Să redevenim liberi, să ne recăpătăm demnitatea, să ne redobândim țara, să ne recâștigăm verticalitatea, pentru a putea privi înspre trecut și înspre viitor. Să ne prețuim, să ne vedem unii altora calitățile și să colaborăm în loc să ne călcăm în picioare și să ne dăm coate pentru a ajunge în fruntea bucatelor. Să revenim la normalitate, la simplitate și la curățenie.” Probabil utopie, dar sună teribil de frumos, mai ales acum, după cutremurul electoral (a cărui cifră a magnitudinii se cuvine, totuși, citită pe scara Mercalli, nu Richter), când e un nimerit prilej pentru a repune și mai răspicat întrebarea „România – încotro?”

Călin Georgescu nu-i un oarecare: a coordonat proiectul Guvernului român de strategie națională și dezvoltare durabilă, a fost și director executiv al Centrului Național pentru Dezvoltare Durabilă (nici nu bănuiam că există așa ceva!), iar din 2013 este președintele Centrului European de Cercetare al Clubului de la Roma din Viena (alte surse vorbesc despre președintele Consiliului de Conducere al Centrului European de Suport pentru Clubul de la Roma din Viena). Deci, un român școlit în Anglia și-n America, este, în Austria, președintele unei instituții italiene... Destul de tânăr (s-a născut în 1962), Georgescu este, fără îndoială, un expert de marcă în domeniul dezvoltării așa-zis „durabile”. Pentru România a elaborat încă în 2008 un plan strategic pe 30 de ani, din care, desigur, nu s-a pus în operă barem un paragraf. Autorul n-a dezarmat și iată-l dând publicității o pledoarie pe cât de sinceră, pe atât de alarmantă pe amintita temă „România – încotro?” Se sugerează și ieșirea din impas: „prin noi înșine”, așa cum au făcut, cu bune rezultate, Finlanda, Rusia, Japonia, Norvegia, Polonia, Ungaria ș.a.

Citind Pledoaria, înțelegi că n-avea cum ajunge prim-ministru în România de azi un vizionar ce se îndoiește de validitatea fiecăruia dintre cei mai importanți pași ai drumului parcurs în ultimii 25 de ani. Și una-i când oftează românul de rând, alta când trage semnalul de alarmă o personalitate din prestigiosul și exclusivistul Club de la Roma. Poate, pe alocuri, diapazonul contestatar este prea vibrant, dar opiniile iconoclaste ale lui Georgescu merită cunoscute, fie și numai cu titlul beneficiului de inventar: barem atrag atenția, disonând într-un cor al suficienței, constant alimentat de aluviunile politicalelor.

Pledoaria are 14 pagini, așa că doar cităm de ici-colo: „În acești 25 de ani am văzut în România doar promovarea malignă a incompetenței. O perioadă în care sufletul românesc a fost trecut prin sabie. De aceea cred că se impune urgent reprofesionalizarea României și restabilirea valorilor morale ireproșabile, de care, în istoria sa, poporul nostru a făcut dovada prin fapte.” Mai departe: cei care conduc România sunt făcuți, nu născuți. Sunt niște mutanți dintr-o altă specie. Intelectualii păstrează o tăcere complice. Rar găsești un intelectual integru. În politica postdecembristă lipsește cu desăvârșire viziunea pe termen lung. Statul român nu trebuie să se îndepărteze sub nici un motiv de rădăcinile sale și se istoria neamului. În loc de politici economice serioase, românilor li se oferă pâine și circ: să cumperi marfa altora și să crezi că trăiești bine. Practic, România se află sub asediul marilor corporații. Astăzi, este o țară în faliment, care trăiește pe datorie. Din păcate, istoria este minimalizată; pur și simplu s-a tăiat panglica istoriei, s-a întrerupt legătura cu eroii și martirii neamului, uitându-se că fiecare generație făurește istoria celor următoare. Țăranul român reprezintă nu doar șansa redresării României, ci însăși speranța renașterii lumii occidentale. Nu-i nevoie de 5 latifundiari în agricultură, ci de 500.000 de țărani viguroși, care să dezvolte o țară întreagă. Conducătorii vremelnici ai României au distrus țara. Universitățile particulare ar trebui desființate fără excepție. În toți acești ani, statul a retrocedat păduri, terenuri, ape, clădiri, în valoare de peste 60 de miliarde de euro. Dacă ai o lege, îți mai trebuie una, care s-o pună în aplicare. Guvernanții au nevoie de o masă amorfă, care să pună ștampila pe buletinul de vot... (și tot așa mai departe).

Georgescu o fi având dreptate până la capăt?