Mircea Radu IACOBAN

„Iubiri de scriitori” se intitulează un text care circulă pe internet sub semnătura (neaşteptată) lui Nicolae Gheran. Venerabilul autor este unul dintre cei mai preţuiţi editori români, calitate în care a cunoscut personal, îndeaproape, floarea literelor române, aşa că amintirile sale nu îngăduie suspiciuni. Totuşi, parcă-parcă, de astă dată mă încearcă oarece îndoială pornind chiar de la titlu. „Iubiri de scriitori” pare o sintagmă poticnită şi ambiguă; mai corectă ar fi fost formularea „Iubirile scriitorilor”. Dar şi subiectul în sine, cam frivol şi tratat cu şăgalnică aproximaţie, iese din tiparul publicisticii lui Gheran, ce poartă din totdeauna marca seriozităţii şi a acribiei.

Posibil, totuşi, să fi căzut şi el odată în mrejele ludicului, cu scuza (reală) că pentru istoria literaturii prezintă interes şi astfel de scotociri biografice în zona erotismului de alcov; la urma urmei, pasiunea lui Eminescu pentru Veronica aduce desluşiri preţioase în geneza operei poetului, investigarea în detaliu a relaţiei arătându-se din totdeauna profitabilă şi necesară. Numai că „lista lui Gheran” se preocupă înainte de toate de ... performanţe: se vede şi din titulatura subcapitolelor: „Campionul campionilor, Ion Vinea”, „Ion Barbu nu ierta nimic”, „Alţi cuceritori de seamă ai literaturii române”, de parcă am asista la un campionat cu finiş întârziat de pudoarea ce i-a ocultat pasionanta desfăşurare.

Dacă-i pe-aşa, să cercetăm corectitudinea alcătuirii clasamentului. Lider absolut pare a fi poetul simbolist şi suprarealist Ion Vinea (Eugen Iovanaki) – de altfel, poeţii deţin de departe locul I şi la puncte (cuceriri), şi la spectaculozitatea relaţiei, sexul frumos arătându-se cât se poate de vulnerabil la suavitatea asaltului liric. Totuşi, n-o fi vorba doar de legende? Sigur că nu iese fum până nu faci foc, dar chiar să credem că Ion Vinea „a avut în aşternut, de-a lungul vieţii, aproximativ zece mii de femei”? Să socotim băbeşte. Autorul „lunatecilor” a trăit 69 de ani (1895-1964). Să scădem mai întâi perioada până la pubertate, să scădem anii în care a fost mobilizat pe front, răstimpurile petrecute în puşcărie, ultima parte a vieţii, consumată sub semnul necruţătorului cancer, posturile cu interdicţii, spitalizările (c-o fi avut şi el vreo apendicită), şi rămân circa 35 de ani „utili”. Apoi, să luăm în calcul că mioriticul Casanova era un om teribil de ocupat – deputat parlamentar în fierbintea circumscripţie Roman, făcător de gazete, preşedinte al Uniunii Ziariştilor etc., etc.; după care, în timpul persecuţiilor, trudea opt-zece ore pe zi ca ipsosar, hamal, magazioner, lumânărar la Patriarhie etc. Şi-i mai trebuia ceva vreme ca să-şi scrie opera... Un an are 365 de zile. În zece ani, cu ritmul de o cucerire pe zi, şi-ar fi trecut pe răboj 3.650 de premiere (că reluările nu se ţin, deşi-i exclus să nu fi existat). Pentru împlinirea cifrei de 10.000 i-ar fi trebuit vreo 30 de ani, cu aceeaşi frecvenţă de metronom – o femeie (mereu alta) pe zi. Răstimp în care trebuia să facă faţă şi unui exigent ménage à trois, în care, împreună cu romancierul Petru Dumitriu, aveau în grijă aceeaşi muză – Henriette Yvonne Stahl. Iar reprizele amoroase le trata totdeauna cu totală implicare pasională (a se vedea poezia „Eleonora”: „Ah-tu ah-tu ah-tu ah / Tu Ah Eu Ah TUUU...”) şi nu le expedia sumar, spre a le consemna în jurnal şi-atât.

Bietul Vinea! Se vede c-ar trebui dată mai puţină crezare (cifrică) listei lui Gheran; dacă nu s-a căutat numaidecât performanţa în sine, ceilalţi eroi au obţinut, totuşi, mici recorduri în materie. Printre combatanţii de frunte situându-se (apud Gheran) Camil Petrescu, Zaharia Stancu, Nina Cassian, Nichita Stănescu (am fost amici şi depun mărturie: nu era un fluşturatec), Marin Preda (nici „monşer” n-a excelat ... cantitativ), Adrian Păunescu, Nicolae Manolescu, Alexandru Piru, ba chiar şi ... Mihail Sadoveanu! Sunt de invidiat, sunt de compătimit?

Am avea şi noi o listă, actualizată şi făr-de exageraţiuni. S-o păstrăm şi ... pac la „Războiul”!