Mircea Radu IACOBAN

Punctul de sprijin al unui articol semnat de Ov. Iancu în revista „Acum” îl constituie un citat din publicistica lui Samuel Johnson: „Patriotismul este ultimul refugiu al unei canalii”. S. Johnson (1709-1764) nu este un condeier oarecare, ci unul dintre cei mai reputaţi autori ai literaturii engleze din sec. XVIII, între altele editorul operelor lui Shakespeare. Sentinţa lui, afişată atât de tranşant şi de brutal, nu poate fi trecută cu vederea, mai ales că, pornind de la ea, un important curent de opinie, având şi susţinători autohtoni, ţine să excludă patriotismul din rândul valorilor ce (nu mai) merită să fie cultivate într-o lume a globalizării.

„Deşi, în mod evident, propoziţia filosofului nu se referă la patriotism în general, fiind rostită într-un context special, avem aici întreaga cheie în care voi dezbate ideea de patriotism” - avertizează Ov. Iancu. Se impune de la început observaţia că exact „contextul special” dispare din argumentaţie, sentinţa surprinzător de dură fiind luată tale-quale, ca un dat imuabil şi de necontestat. Adevărat, privind în jur, pot fi identificate şi personaje a căror conduită ar justifica, în mai mare ori mai mică măsură, incriminanta etichetare. Reprezintă ele regula sau excepţia? – asta-i întrebarea. Pare a fi, potrivit lui Ov. Iancu, regula: „Marele viciu al patriotismului este că echivalează cu un pol de orbire colectivă”; „patriotismul este, deci, când o formă mascată a urii, când justificarea unor atrocităţi inimaginabile”; „metafizic vorbind, distorsionează întreaga făptură umană, o reordonează în jurul unei alte axe. El presupune un soi de solidaritate bazată pe identităţi false”; „patriotul este când naiv (şi atunci are o scuză), când duplicitar şi imbecil”; „din păcate însă, sistemul românesc de învăţământ înclină mai degrabă spre a transmite tinerei generaţii patriotismul...” Curat... „din păcate!”

Dac-aş scoate din context doar echivalenţa sulfuroasă patriot = imbecil, ar însemna să procedez precum autorul articolului, care abuzează de licenţe logice, ignoră nuanţele şi încearcă să impună excepţia drept regulă. I se pare obligatoriu ca dragostea de ţara şi poporul tău să impună ura faţă de alte neamuri. Obligatoriu? De ce? Dorinţa patriotului este de a-şi apăra valorile „pentru că le consideră singurele valide, sacre aproape”, fiindcă „a fost educat să considere că cine nu gândeşte ca el, nu respectă aceleaşi lucruri, cine nu are aceleaşi tabuuri, cine nu crede în aceleaşi mituri e un barbar care trebuie adus pe calea cea dreaptă. Or, aducerea pe calea cea dreaptă a însemnat Inchiziţie (ce are Inchiziţia cu patriotismul? – n.n.), războaie mondiale, Război Rece etc.”

Probabil că şi aici ajungem tot la excepţii, fiindcă doar naivii ori imbecilii ar putea crede că patriotismul obligă să le pretindem maghiarilor înlocuirea gulaşului cu sarmalele, şi olandezilor, sabotul cu opinca. Nazismul cotropitor s-o fi născut din pur patriotism, ori din aberaţia hitlerismului? Pol Pot a fost un mare patriot? Stalinism = patriotism? Adevărat, Stalin a apăsat mult, şi de nevoie, pe coarda patriotardă, dar asta ar însemna că-i de condamnat poporul ce-şi apăra ţara în faţa atacatorului... ca suferind de nivitate ori imbecilism? Nu cumva astea-s deformări condamnabile, comise prin exploatarea unui sentiment curat (dicţionarul: „dragoste, devotament faţă de patrie şi popor”) şi contaminarea lui cu semnificaţii străine, abuziv şi interesat cultivate?

Dac-ar fi înţeles să-şi canalizeze argumentaţia pe disocierea necesară între patriotismul legitim, sincer, autentic, istoriceşte constituit, şi patriotismul de paradă, interesat, abuziv, nutrit din dihotomia noi versus ceilalţi, autorul ar fi propus o discuţie echilibrată, aşezată între parametri logici. Din păcate, derapează încă de la început, condamnând un sentiment ce umanizează şi care-i propriu însăşi condiţiei umane. Rezultatul unor astfel de demersuri filosofico-gazetăreşti conduce la trimiterea de sentimente legitime în derizoriu. La noi, „patriot” se pronunţă cu jenă sau deloc. Americanii, probabil naivi ori imbecili, şi-au botezat „Patriot” racheta MM104, „Patriot” cea mai mare navă de deminare, ba chiar „Patriot” un oraş din Indiana. În România, ar fi de râsul lumii să locuieşti în oraşul... „Patriot”!

Discuţia se cere continuată, aşa că voi reveni.