Printează articolul
Trimite e-mail
ø imagini
ø fişiere video
Mă frapează, printre altele, în ţările străine pe unde am mai fost, abundenţa de automobile normale, care circulă pe străzi şi pe şosele. Olanda, Franţa, Germania sau Cehia abundă de maşini care nu ies – prin marcă, preţ sau orice altceva - în evidenţă. „Suzuki”, „Skoda”, „Ford” şi, spre mândria noastră, „Dacia” se învârt fiecare în jurul cifrei de achiziţie de 10.000 de euro.
Dacă occidentalul s-ar plimba cu un „Ferrari” sau un „Lamborghini”, de exemplu, singura performanţă pe care ar izbuti-o ar fi să îi bată a doua zi fiscul la uşă, pentru a-l întreba de unde are atâţia bani. Pentru un om civilizat, maşina a fost inventată ca să-l ajute să îşi facă treaba, nu pentru a se rupe în figuri. Degeaba prinde ea 300 de kilometri la oră, că oricum nu se poate circula peste viteza legală, care în lumea civilizată chiar e legală.
În România, concepţia este la polul opus. O sumedenie de oftaturi smulg uneori automobilele luxoase, nu numai din piepturile fierbinţi ale adolescentelor, ci şi din piepturile oamenilor în toată firea. Maşina a devenit pentru cei mai mulţi inşi cu dare de mână o adevărată epidermă, o epidermă de tablă, care împrăştie feromoni de benzină prăjită, mult mai convingători social decât cei emanaţi de pielea propriu-zisă. Fără să le fie îmbrăcat fizicul cu un autoturism de să stea cioara în coadă, cu greu reuşesc astăzi să mai ia cuiva piuitul. Maşina le dă încredere, maşina vorbeşte, cu torsul ei molcom sau cu ridicările accelerate ale vocii, în numele lor. Fără maşină, nu ar fi în stare să o facă.
În România, parcă mai mult decât prin alte părţi, maşina este purtător de cuvânt, ilustrând o atitudine de sărăntoci fără educaţie, de parveniţi care s-au trezit, peste noapte, cu un vagon de lovele descărcat în curte.
Partea proastă e că oricât de bengos ar fi un automobil în România, tot pe aceleaşi şosele strâmte, chinuite de căruţe şi de gropi, circulă. Poţi aduce cu tine un „BMW” din Germania, dar nu poţi să aduci şi autostrada din Germania.
Dar asemenea amănunte par să nu conteze decât pentru cusurgiii de profesie ca mine.
