Mircea Radu IACOBAN

În cabina de de-machiaj, eroilor reprezentaţiei sale de uz personal D.R. Popescu le şterge fardul – era şi timpul! Iată-l pe Dan Deşliu: „Avea în şedinţe o mască de Robespierre. Cuvintele lui erau drepte şi ţepene, bubuitoare, intransigente.” Asta ar fi masca. În viaţa de toate zilele, afirmă DRP, putea fi chiar „fascinant”, ipostază în care, mărturisesc, nu l-am cunoscut. Dedublarea prin care „naş Eminescu” a încercat să-şi asigure supravieţuirea nu l-a salvat. „Adevărul e că a murit singuratic şi trist.” Culmea negrei ironii: autorul „Minerilor din Maramureş”, poem ce poate fi citit astăzi doar în cheie parodică, a fost înmormântat, „sub un munte de reproşuri”, în groapa de la Belu din care a fost scos şi mutat... Labiş!

Intrarea spectaculoasă în scenă a lui Marin Sorescu, cel care s-a nutrit din „răceala istoriei”, ar motiva-o originalitatea viziunii prin care „şi-a descoperit rădăcinile, satul, neamul, cimitirul din sat, oile, caprele, fraţii, vecinii, legendele, nescrisele, într-o uriaşă antonpanescă Halima – poveste a poveştilor olteneşti.”

Iată-l şi pe Everac, cel care „dacă se întâlneşte cu trei inşi,  îşi face cinci duşmani”: „inflexibilitatea domniei sale este un semn categoric al neadaptării la realitatea Brânzovenescu-Farfuridi”.

În ordinea intrărilor în scenă, notăm, apoi, apariţia lui Paul Anghel: „continuă, în piesele sale de teatru, viziunea sacerdotală asupra istoriei românilor, în care s-au distins Hasdeu, Delavrancea, Iorga şi Blaga”, urmat de Nichita Stănescu („visul lui era să scrie teatru”), Miko Ervin („condamnat la fantezia că omul este bun”), Teodor Mazilu („poseda o combustie artistică extrem de originală – devastatoare pentru academismul proletcultismului românesc”), H. Zalis („Nu, nu cred că românii sunt antisemiţi. Suferinţele evreilor nu vin de la români, iar pătimirile românilor nu vin de la evrei”).

În toată savanta sa alcătuire, e un spectacol declarat polemic. Chemându-şi personajele la rampă, DRP izbuteşte remarcabile exerciţii de admiraţie, totdeauna bine temperate, cu ţinte evidente. Mai întâi, o tentativă de şubrezire a uitării, prea de tot înscrisă-n legile omeneşti, apoi un protest argumentat faţă de „victimizarea unor căprării de condeieri”, considerată „cel puţin o prostioară, dacă nu o prostie sadea, cum este prostioară şi auto-victimizarea unor bisericani sau gigurţi neaoşi, cântăreţi rataţi ai şenilelor eliberatoare”.

Nu-şi aduce personajele în scenă numaidecât pentru aplauze, cât pentru re-aşezarea ierarhiilor într-o matcă mai apropiată de cursul cel firesc şi adevărat. Se observă lesne din acest pseudo-dicţionar al personajelor teatro-eseisticii lui DRP, resortul unic ce guvernează opţiunile autorului: eroii lui au avut parte, din 1989 încoace, fie de-un bob, fie de tone de nedreptate: marginalizări, minimalizări, ostracizări, puneri la zid. Şi nu cu întemeieri de ordin estetic, ci, în bună tradiţie românească, din pricina... „scamelor” de la dosar. Am participat alături de DRP la zeci de şedinţe ante-revoluţionare ale Biroului Uniunii Scriitorilor în care se respingea vehement orice intruziune a non-artisticului în emiterea judecăţilor de valoare şi-n configurarea destinelor literare, fiecare caz în parte fiind aşezat sub autoritatea incontestabilă a dictonului „opera contează”. Viziunea aceloraşi combatanţi s-a răsucit cu... 180 de grade: ai fost şef la televiziune pe vremea lui Iliescu, ori, Doamne fereşte, fosta-i chiar ministru – gata, nu mai... operă!

Greu de crezut, dar aceeaşi tiranie a dosarului de cadre, re-botezat „mapă profesională”, operează şi acum dictatorial şi represiv, contribuţii literare meritorii fiind fie ignorate, fie minimalizate, fie etichetate funerar ca „defazate”. Drept pentru care DRP cutează şi incursiuni în lumea politicului propriu zis, adică la rădăcina tuturor strâmbătăţilor menite să susţină o scară de valori partizană, valabilă doar pentru azi şi fatalmente supusă revizuirilor esenţiale mâine.

Trăim din revizuiri, ceea ce denotă cronică incapacitate de obiectivare lucidă. Şi nu de ieri, de azi, ci, la români, din totdeauna.

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru continutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra va revine in exclusivitate.

Timpul de 3 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.