Printează articolul
Trimite e-mail
ø imagini
ø fişiere video
Cei care s-au confruntat direct cu presa obişnuiesc să se plângă de calitatea profesională şi mai cu seamă de calitatea morală a celor care practică această cândva nobilă meserie. Meseria de „cavaler al efemerului cotidian”, deşi acum, de când cu textele care rămân de-a pururi pe internet, efemerul s-a permanentizat.
Cei învinuiţi sunt, în principal, jurnaliştii din presa centrală, pentru că - şi în presă, la fel ca multe alte domenii - de la Bucureşti se dă ora exactă. Reproşurile sunt cam aceleaşi: fraze scoase din contextul declaraţiilor, texte tendenţioase, lansări de zvonuri false. Toate ducând la manipularea grosolană a opiniei publice.
Cum s-a ajuns aici? Pe mai multe căi. Una din ele este „Clubul Român de Presă”, organizaţie cu care jurnaliştii se fudulesc ori s-au fudulit destulă vreme. Această organizaţie acorda anual nişte premii. Foarte prestigioase, chiar şi marele Turcescu – să trăiţi, dom’ colonel! - numărându-se printre laureaţi. Ba chiar şi mai marele, deşi mai puţin telegenicul Stelian Tănase – să trăiţi, dom’ general-maior! - figurând printre laureaţi.
Premiile CRP erau acordate de Dumitru Tinu, cândva director la „Adevărul”. Un tip şters, limitat, fără vreun talent în afara aceluia pe care ţi-l dă apartenenţa la serviciile de informaţii, de unde i s-a şi tras, pare-se, sfârşitul. Un ins care, paradoxal, a strălucit doar după moarte, când s-a dezvăluit că avea un copil din flori. Normal, un copil nereuşit.
Alt mare împărţitor de premii la CRP era Sorin Roşca-Stănescu, să trăiţi dom’ general-locotenent. Cel intrat de curând acolo unde îi era de mult locul. Fost şef al ziarului „Ziua”. Foarte slab înzestrat intelectual, nul în meserie, cunoscând doar partea din dosul unui articol de presă.
Şi acuma vin eu şi întreb: atâta vreme cât nulităţile Tinu şi Roşca-Stănescu împărţeau premiile de competenţă profesională, cum aţi fi vrut să arate breasla gazetărească? Păi, unul ca mine ar fi avut parcă şansa cea mai mică de a fi vreodată premiat?
Acest text este un pamflet şi trebuie tratat ca atare.
