Narcis SIRETEANU

Un om politic, dintr-unul din partidele aflate la frâiele puterii, m-a sfătuit să fac tot posibilul şi să nu mai fiu atât de prost. Fiindcă şi eu îmi doresc acelaşi lucru, chiar cu ardoare, l-am rugat să fie ceva mai explicit şi să mă ajute astfel să ies din bezna neuronică în care se pare că zac cufundat.

Amabil şi bun pedagog, omul politic mi-a prezentat un exemplu ca la tablă, cu punct şi virgulă. Doar creta din mâna dreaptă îi lipsea. În catalogul lui, eram un elev-problemă, dar cu şanse de îndreptare. Mi-a zis:

- Astăzi o să ofer răspunsul la întrebarea ta mai veche „de ce nu sunt stârpiţi cămătarii?” Să luăm cazul unui coleg liberal, fost ministru, până de curând. În campania electorală pentru alegerile generale, în comuna unde candida, el i-a înmânat fiecărui alegător un plic conţinând 200 de lei. O, paşă, cât de darnic eşti!- a zis fiecare primitor, punând apoi apăsat ştampila „votat”, acolo unde trebuia. Colegul liberal a fost ales senator cu o majoritate zdrobitoare şi numit imediat în guvern. Dar de unde crezi că avea el banii pentru mituirea electoratului? De la distinşii cămătari. Eşti de acord că bătea la ochi să-i fi luat de la bancă?

Eram cu totul de acord. Vorbitorul a continuat, ca un dom’ profesor aflat la catedră, mulţumit de receptivitatea elevului:

- După ce alegerile au devenit istorie, banii ăştia au trebuit recuperaţi şi returnaţi celor de la care fuseseră împrumutaţi. E dificil să faci asta, dintr-un salariu de ministru, ştiindu-se că dobânda pe care o cer cămătarii nu-i deloc neglijabilă. Aşa că dom’ ministru s-a apucat de făcut ceea ce fac toţi cei aflaţi la putere: combinaţii. Nenumărate combinaţii producătoare de lovele. Mai ales pe pielea statului.

Piele care, am adăugat în gând, e mult mai tăbăcită ca aia de pe talpa unui traseist politic.

Trebuie să recunosc însă că mi-am învăţat lecţia. Astăzi ştiu de ce sunt toleraţi cămătarii. Fiindcă ştiu să dea bani cui trebuie.

Acest text este un pamflet şi trebuie tratat ca atare.