Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
marţi, 22 ian 2013 - Anul XVIII, nr. 16 (5223)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9763 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6818 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

Al doilea român ucis în criza ostaticilor a muncit în străinătate 10 ani, în Algeria lucra de 6 luni

Mihail Marius Bucur, românul mort în spital după ce a fost rănit în criza ostaticilor, a lucrat timp de zece ani în străinătate, ca inginer, iar în Algeria muncea de şase luni şi plecase din România cu doar câteva zile înaintea atacului terorist, după ce îşi petrecuse Crăciunul şi Revelionul acasă.

Mihail Bucur avea 40 de ani, era căsătorit şi era tatăl unui băiat de 14 ani şi al unei fetiţe de trei ani.

Bărbatul a locuit mulţi ani în Ploieşti, iar în urmă cu aproximativ şapte ani el şi soţia sa au cumpărat un teren într-o localitate din apropierea Ploieştiului, unde şi-au construit o casă în care s-au mutat în urmă cu aproape trei ani.

Mihail Bucur a rămas orfan de ambii părinţi la vârsta de patru ani şi a fost crescut de o soră mai mare, iar cei care îl cunoşteau spun că era "un om bun, chibzuit şi echilibrat".

"Părinţii i-au murit la patru ani şi l-a crescut o soră. Era un om trecut prin viaţă, extraordinar de calm, bun, chibzuit, echilibrat. Iubea foarte mult muzica. Deşi câştiga foarte mulţi bani, nu era deloc o fire extravagantă, iar banul nu-l schimbase", a declarat corespondentului MEDIAFAX un apropiat al familiei.

Marius Bucur a absolvit Facultatea de Construcţii din Bucureşti, iar în ultimii zece ani a lucrat ca inginer în construcţii pentru firme din domeniul petrolier de pe mai multe continente.

Prima dată a plecat la muncă în străinătate în urmă cu zece ani, în Texas. A lucrat apoi în ţări precum Kuwait şi Kazahstan. În 2011 a lucrat în România, iar în urmă cu şase luni se angajase ca inginer pe platforma de la In Amenas.

Reprezentanţi ai Prefecturii Prahova au declarat corespondentului MEDIAFAX că Mihail Bucur este un inginer cu "înaltă calificare" şi că fusese recrutat de către o firmă din Londra pentru a lucra în Algeria pentru British Petroleum.

Marius Bucur petrecuse Crăciunul şi Revelionul în România, alături de familie şi se întorsese în Algeria în 8 ianuarie, cu doar câteva zile înaintea atacului terorist.

Vecinii bărbatului spun că Mihail Bucur era "un om muncitor, care îşi iubea mult copiii şi trăgea pentru familie".

"Era un om foarte bun, săritor. Iarna, când a fost zăpada mare, venea la noi, ne întreba dacă avem nevoie de ceva, dacă vrem să ne ducă undeva, să ne aducă apă…", afirmă unul dintre vecinii familiei Bucur.

 

Iniţial, familia fusese anunţată că bărbatul a suferit o rană la mână

Soţia lui Mihail Bucur este cunoscută în Prahova drept o femeie de carieră, care a condus, ca director general, Casa de Asigurări de Sănătate a judeţului Prahova, plecând din această funcţie în 2010, înainte de a o naşte pe fetiţă. În prezent, aceasta lucrează ca auditor la Curtea de Conturi.

"O femeie cu mult bun simţ şi un om pe care te poţi baza. Nu merita să i se întâmple aşa ceva", spun oamenii care o cunosc pe soţia românului mort în Algeria.

Iniţial, familia lui Mihail Marius Bucur a fost anunţată că acesta a suferit o rană la mână, dar că este în afara oricărui pericol. Duminică, familia a fost anunţată despre decesul bărbatului care se afla într-un spital din Alger, reprezentanţii MAE spunând că nu au primit informaţii corecte, complete şi la timp de la autorităţile algeriene despre situaţia bărbatului.

Doi români şi-au pierdut viaţa în urma atacului terorist din Algeria, în timp ce alţi trei s-au salvat.

Unul dintre supravieţuitori, Liviu Floria, în vârstă de 46 de ani, din Piteşti, a ajuns în România sâmbătă seară, iar duminică a organizat o conferinţă de presă în care a relatat "teroarea permanentă" prin care a trecut timp de două zile, subliniind că supravieţuitorii "nu au fost salvaţi, ci s-au salvat".

Bărbatul a povestit cum a reuşit să scape după ce împreună cu un alt român, George Iachim, din Constanţa, s-a baricadat într-un birou din complexul de la In Amenas, de unde într-un final au reuşit să fugă târându-se pe sub maşini şi sărind un gard. El a mai relatat cum a mers apoi prin deşert, timp de 15 ore, "cel puţin 35 de kilometri", alături de alţi şapte bărbaţi.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Al doilea român ucis în criza ostaticilor a muncit în străinătate 10 ani, în Algeria lucra de 6 luni.
 Vizualizări articol: 438 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Al doilea român ucis în criza ostaticilor a muncit în străinătate 10 ani, în Algeria lucra de 6 luni0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Actualitate national

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei